 Din criză în criză până la prăbuşirea finală! Se pare că aceasta este amprenta pe care nu ezităm să o lăsam pe viaţa cotidiană a României. Am devenit producătorii crizelor în serie mare.
Dacă la gropi în asfalt ocupăm primul loc în topul mondial al acestui produs stradal, la capitolul crize, de asemenea, avem şanse indubitabile de a ajunge primii producători mondiali de crize de tot felul. De la crizele de ulcer (datorate stresului) la cele politice, evident crizele financiare şi economice ocupând şi ele locuri fruntaşe.
În Senatul României, de exemplu, pedeliştilor „li s-a pus pata” pe actualul preşedinte Mircea Geoană şi au acceptat să blocheze lucrările acestei camere legislative, doar de dragul acestui moft, care, dincolo de diareea verbală a unora, nu a produs nimic constructiv, nu s-a identificat nici o cale de pe urma căreia ţara să nu piardă. Parlamentul României a ajuns, de când PSD a ieşit de la guvernare, un câmp minat, un spaţiu destinat în exclusivitate măcelului politic, legiferarea fiind blocată în această luptă de orgolii rănite. Criza parlamentară, întreţinută din interiorul Senatului, este dublată astăzi de o criză guvernamentală, declanşată deja de valul de nemulţumiri din ce în ce mai vocale, mai agresive, mai lipsite de prejudecăţi. Nu putem ignora timpul favorabil unor astfel de exprimări ale revoltei cetăţenilor faţă de politica guvernamentală de scoatere a ţării din criză, fără a ţine cont de buletinele meteo, ci doar de reacţiile similare ale mişcărilor sindicale din Grecia, Franţa, Spania, Germania. În acest caz guvernaţii sunt prinşi între ciocan şi nicovală. Parlamentul nu mai este în stare să-i livreze legile necesare înfruntării crizei şi mai ales ale efectelor acesteia (care a început să sfârtece ţara), în timp ce mişcările sindicale ale confederaţiilor naţionale din învăţământ, transporturi, sănătate pun o presiune din ce în ce mai mare asupra Guvernului „Boc fără număr”. Pentru ca tabloul să fie complet numărul şomerilor a început să crească alarmant, apropiindu-se de milionul fatidic. Salariile sunt din ce în ce mai mici, pensiile sunt din ce în ce mai mici, locurile de muncă sunt din ce în ce mai puţine, falimentele societăţilor comerciale din mediu privat sunt în creştere, banii împrumutaţi pentru relansarea economică a României sunt direcţionaţi masiv în direcţia consumului pentru efectuarea plăţilor salariilor bugetarilor şi a ale pensiilor.
Guvernaţii se zbat în şedinţe de guvern din ce în ce mai inutile, mai lipsite de decizii care să urnească ţara din loc, să o scoată din mocirla în care a fost aruncată încă din timpul campaniilor electorale ale anului 2009. Pentru a deturna atenţia şi, mai ales, spiritul revoltei spre teme false, liderii politici pedelişti, sub o atentă supraveghere a preşedintelui Traian Băsescu, nasc teme false de dezbatere cum ar fi aceea a schimbării preşedintelui Senatului, ,,în timpul exercitării mandatului acestuia, chiar dacă există un text constituţional, de această dată cât se poate de explicit, care nu lasă loc interpretărilor. Art.64, alin2. „Fiecare Camera îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor si preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni”. Mai mult, există deja o practică, o „autoritate a lucrului judecat” de Curtea Constituţională a Românie, pe speţe similare, în care se precizează cât se poate de clar că preşedintele Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor nu pot fi revocaţi din funcţie înaintea exprimării mandatului, decât la solicitarea grupului parlamentar din care fac parte. Acest stil de a face politică, prin exterminarea adversarului, este specific doar partidelor extremiste, doar ideologiei naţional-socialiste, perfecţionată spre crimă contra umanităţii de Adolf Hitler. Atenţi, începem să ne jucăm cu focul în prejma unui butoi cu pulbere. Şi butoiul acesta nu este cât ţara!
|
