În primele două luni ale anului, OCPI Iaşi a eliberat 140 de avize pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a unor suprafeţe de teren
 În primele două luni ale anului 2010, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Iaşi a eliberat un număr de 140 de avize pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a unei suprafeţe de 3.3001.75mp. „În luna ianuarie au fost eliberate 65 de avize  pentru suprafaţa de 15.538 mp, iar în luna februarie 75 de avize pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a suprafeţei de 17.464 mp. Cele mai multe avize în acest sens au fost solicitate pentru suprafeţe situate în comuna Miroslava (38 avize), municipiul Iaşi (21 avize) şi comuna Ciurea (12 avize). Suprafaţa medie solicitată a fi scoasă din circuitul agricol de către o persoană a fost de 235 mp. Cea mai mare suprafaţă de teren a fost scoasă din circuitul agricol tot in comuna Miroslava 8.764 mp”, adeclarat directorul OCPI Iaşi, Narciza Nedelcu. În ceea ce priveşte legile fondului funciar, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi a înaintat până la această dată către Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, în vederea semnării, un număr de 485 de titluri de proprietate. „Dintre acestea, 440 sunt titluri de proprietate pentru diferite suprafeţe de teren agricol, şapte pentru suprafeţe de pădure iar 38 sunt duplicate emise la solicitarea proprietarilor, ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării titlurilor originale”, a precizat Nedelcu.  Directorul OCPI Iaşi a afirmat că, în primele două luni ale acestui an, instituţia pe care o conduce a eliberat către primăriile din judeţ un număr de 94 de titluri de proprietate semnate de către reprezentanţii Prefecturii, pentru suprafaţa de 161.73 ha teren agricol şi un titlu de proprietate pentru suprafaţa de 564 teren forestier. Pentru a veni în sprijinul locuitorilor din judeţ, directorul OCPI Iaşi a decis susţinerea de audienţe bilunar şi în localităţile în care există Birouri de Cadastru şi Publicitate Imobiliară si anume: Paşcani, Hârlău, Răducăneni. Astfel, în cadrul BCPI Paşcani, programul de audienţe va fi în ziua de luni (o dată la două săptămâni), între orele 11.00-12.00 La BCPI Hârlău, programul de audienţe va fi miercuri, (o dată la două săptămâni), între orele 11.00-12.00, iar la BCPI Răducăneni joi (o dată la două săptămâni), între orele 11.00-12.00. În acest fel, persoanele  din judeţ care au probleme care ţin de activitatea specifică Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu vor mai fi nevoite să se deplaseze până la sediul OCPI ci se vor putea adresa celui mai apropiat Birou de Cadastru si Publicitate Imobiliară în vederea soluţionării.

p EDMOND MACRI