Este pentru prima oară din 1994 când un non-american ocupă fruntea clasamentului miliardarilor. Averile celor 1011 miliardari din lume însumează 3600 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 6% din PIB-ul mondial. Topul Miliardarilor Forbes pe 2010 a adus o surpriză de proporţii: Bill Gates nu mai este cel mai bogat om din lume. El a fost depăşit cu 500 de milioane de dolari de mexicanul Carlos Slim, care l-a detronat pe cofondatorul Microsoft.
Averea lui Slim este estimată la 53,5 miliarde de dolari. Mexicanul deţine acţiuni la compania de telecomunicaţii America Movil, care au crescut cu 35% într-un an, averea lui Slim mărindu-se cu 18,5 miliarde de dolari în 12 luni. Este pentru prima oară din 1994 cînd un non-american ocupă fruntea clasamentului miliardarilor.Warren Buffet, patronul societăţii de investiţii Berkshire Hathway este pe al treilea loc, cu 47 de miliarde de dolari. Buffet a investit în Goldman Sachs şi General Electric, iar recent a achiziţionat gigantul Feroviar Burlington Northern Santa Fe.Deşi clasamentul miliardarilor s-a modificat, se pare că cei mai bogaţi oameni ai lumii nu numai că nu au suferit, dar au reuşit să şi prospere, scrie Forbes. Faţă de începutul anului 2009, numărul miliardarilor a crescut cu 218 , ajungînd la 1011. Departe însă de a egala recordul din 2008, când în lume erau 1125 de miliardari, remarcă Le Figaro.Averile miliardarilor din lume, reunite, însumează 3600 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 6% din PIBul mondial.Cea mai spectaculoasă creştere a numărului miliardarilor este în Asia, care numără 234 de miliardari, de două ori mai mulţi decât în 2009. Dintre aceştia, doi indieni sunt în TOP 10: Mukesh Ambani, preşedinte al grupului energetic Reliance, cu 29 de miliarde de dolari şi Lakshmi Mittal, preşedinte al gigantului de oţelării ArcelorMittal, cu 28, 7 miliarde de dolari.Se pare că luxul este o afacere prosperă. Patronul grupului LMVH, francezul Bernard Arnault, este cel mai bogat miliardar european, cu o avere estimată la 27,5 miliarde de dolari, a şaptea în topul mondial.Criza nu a fost însă în profitul tuturor miliardarilor. 30 de magnaţi au ieşit din topul anului trecut, printre care şi oligarhul Boris Berzovsky.Cel mai tânăr miliardar este Mark Zuckerberg, creatorul reţelei Facebook, a cărui avere este estimată la 4 miliarde de dolari.În topul oraşelor cu miliardari, New York-ul rămâne pe primul loc (60), dar Londra a pierdut al doilea loc, cu doar 32 de miliardari, faţă de Moscova, care are 50.
|