Mihaela Popa a făcut bilanţul primelor şase luni de activitate parlamentară

 În cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri de senatorul Mihaela Popa a prezentat presei raportul său de activitate a primelor şase luni de activitate parlamentară. preizăm că Mihaela Popa este, înafară de senator al Partidului Democrat Liberal vicepreşedinte Comisia pentru Egalitate de Șanse, vicepreşedinte al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), secretar al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Italiană, membru al Grupul parlamentar de prietenie cu Australia precum şi membru al Grupul parlamentar de prietenie cu Estonia.

 

Cele mai importante  realizări:

Proiectul de parteneriat semnat între Penitenciarul Iași și Cabinetul parlamentar – senator PD-L Mihaela Popa, în cadrul proiectului Societatea – a doua familie;
Inițiativă legislativă pentru modificarea legii 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale - Durata concediului de maternitate pentru mame crește de la 18 la 24 de săptămâni,  propusă de sentorul PD-L Mihaela Popa alături de senatorul PD-L Iulian Urban, adoptată în Senat pe data de 24.06.2009 cu 79 de voturi în favoare, o abținere și un vot împotrivă; Inițiativă legislativă privind modificarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pt asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, alături de Daniel Oajdea deputat PD-L. S-a avut în vedere ca funcția de consilier local sau județean să fie incompatibilă cu funcția de conducere a serviciilor publice deconcentrate; Inițiativă legislativă pt modificarea si completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, alături de 45 de senatori și deputați; Prevenirea intrării Agenției Naționale Impotriva Traficului de Persoane in subordonarea Inspectoratului General al Poliției Române și menținerea ei în coordonarea Ministerului Administrației și Internelor, printr-un amendament; Workshop – Întâlnire cu directorii școlilor și liceelor din Colegiul uninominal nr. 4, cu tema – „Parteneriatul școală – comunitate în perspectivă europeană, factor în creșterea calității educației”; Masa rotundă „Obstacole și posibile soluții identificate în aplicarea Legii 448/2006” în parteneriat cu Fundația Star of Hope, România șI Direcția de Asistență Comunitară Iași; Propunere legislativă pentru completarea și modificarea legii invățământului nr 84/1995; se prevede introducerea în curriculumul național a unui număr de 5 ore de educație fizică pe săptămână în învățământul primar; Interpelare privind Încadrarea în grad de handicap a persoanelor cu tulburări din spectrul autist, declarație politică, având ca temă "Educația copiilor cu dizabilități, incompetență sau nepăsare?", întrebare adresată Ministrului Marian Sârbu, Ministerul muncii, Familiei și Protecției Sociale, întrebare adresată doamnei ministru Ecaterina Andronescu, Ministerul Educației Cercetării şi Inovării în vederea elaborării unei propuneri legislative în ceea ce-i privește pe copiii și adulții autiști, ce va reglementa formarea specialiștilor, decontarea terapiilor, înființarea centrelor de recuperare și a atelierelor protejate; Lobby pentru finalizarea lucrărilor de consolidare și restaurare a Teatrului Național “Vasile Alecsandri” Iași

Initiative legislative:

Dintre cele mai importante iniţiative legislative susţinute de senatorul Mihaela Popa se pot enumera:
 1. Propunere legislativă pentru modificarea Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (L117/14.04.2009), alături de Iulian Urban, senator PD-L. Inițiativa legislativă a fost înregistrată la Senat cu nr b34/16.02.2009
2. Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii invățământului nr. 84 din 24/07/1995
3. Propunere legislativă privind modificarea Legii nr. 161 din 19/04/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.  (L 271/15.06.2009), alături de Daniel Oajdea, Deputat PD-L. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat în data de 8. 04. 2009 cu nr. b167.  
4. Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, alături de 44 de senatori și deputați. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere cu nr. b343/29/06/2009.
5. Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 12/2007 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2006 pentru aprobarea Programului național privind sprijinirea construirii de locuințe proprietate personală, alături de un număr de 17 senatori și deputați. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat cu nr. b280/26/05/2009.
6. Propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 211/2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2006 privind Inspecția Socială, alături de un număr de 62 de senatori se deputați. Inițiativă legislativa a fost înregistrată la Senat  pentru dezbatere cu numarul b366/01/07/2009.
7. Propunere legislativă privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea ordinului asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenteților medicali din Romania, alături de un număr de 48 deputați și senatori. Inițiativă legislația a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere cu nr b365/ 01/07/2009.

8. Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 63/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în M. Of. Nr. 300 din 7 Mai 2009, alături de 4 senatori PD-L. Propunerea a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere cu nr. b255/18/2009.
9. Propunere legislativă pentru stabilirea parteneriatului între Stat și Biserica în domeniul asistenței sociale, alături de 89 de senatori și deputați. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere cu nr. b222/30/04/2009
10. Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 266/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar – fiscale ( L248/9.06.2009), alături de un număr de 9 senatori și deputați. Propunerea legislativă a fost înregistrată la senat cu nr. b148

Ce a făcut Mihaela Popa pentru cei care au ales-o

Pentru ieşeni care au avut încredere în ea, senatprul Mihaela Popa a acordat audienţe la Biroul parlamentar din Iași, în număr de 154 de persoane. Dintere probleme ridicate de către cetăţeni cele mai importante au fost cele legate de :proiecte și fonduri europene, sponsorizări
probleme în acordarea de despăgubiri de la ANRP, cazuri sociale, anulare titlu de proprietate, redobândirea cetațeniei - persoane din Republica Moldova, neplata salariilor asistenților personali, situația din școli, probleme din educație, înființarea unei autogări, câinii comunitari, copiii cu autism, situația deținutelor din Penitenciarul Iași, probleme legate de cartea de muncă,
desființarea asociațiilor de proprietari, probleme privind competența justiției .(G.C.)