-
Prima lună a anului 2009 cade astăzi la datorie. Dacă ar fi să ne facem un prim bilanţ, acela ar fi unul descurajant. Numai să nu ne meargă tot restul anului ca luna ianuarie, pentru a avea, în final, de ce să ne bucurăm. Se spune că, de regul...
-
Ministrul Apărării Mihai Stănişoară a anunţat, vineri, destituirea şefului Statului Major al Forţelor Aeriene Constantin Croitoru şi a şefului Direcţiei de Contrainformaţii din cadrul SMG, în urma furtului de armament de la unitatea militară...
-
Depozitul de armament de la UM 01916 Ciorogârla-Ilfov era descuiat miercuri dimineaţã, ultima dată fiind verificat în urmă cu două săpătămâni, au declarat surse judiciare.Şase persoane au fost audiate joi, iar alte zeci urmând a fi audiate, a...
-
PSD şi PD-L şi-au împărţit direcţiile deconcentrate din judeţul Iaşi, la conducerea cărora urmează să fie numiţi reprezentanţii celor două formaţiuni politice. Astfel, în urma unei şedinţe a coaliţiei la nivel local, cele două partide ...
-
Acciza la tutun ar urma să fie majorată în perioada următoare la nivelul la care, conform calendarului convenit de România cu Comisia Europeană, trebuia ridicată până în 2010, au declarat, ieri, surse guvernamentale, potrivit Mediafax. Astfel, p...
-
Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, a anunţat, că îşi întrerupe activitatea politică, Congresul extraordinar al formaţiunii, pentru alegerea noii conduceri, fiind convocat pentru săptămâna următoare, la Iaşi.În cadrul Adunării Naţionale a Lid...
-
2.700.000 de elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, precum şi aproape 600.000 de copii de grădiniţă au intrat ieri, pentru o săptămână , în vacanţa intersemestrială.Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, Cer...
-
Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a oferit detalii despre viaţa sa personală, despre presiunile funcţiei pe care o deţine şi a dezvăluit cel mai mare defect al său, relatează Moscow Times în ediţia electronică."Am foarte mult de lucru, sunt obo...
-
Bugetul de Stat pentru anul 2009 se naşte greu. Din ce în ce mai greu, parcă. Executivul vrea să fie sigur pe ceea ce trebuie să mizeze. Sindicatele stau, la rândul lor, „la bătaia peştelui”. Simt că acum e momentul lor de glorie. Acum pot ...
-
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la întâlnirea cu reprezentanţii patronatelor, că a lansat varianta unui moratoriu asupra creşterilor salariale pe minimum şase luni pentru a finanţa, din banii de la buget, economia, în opinia sa...
-
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru 17 judeţe din estul şi sud-estul ţării şi pentru Bucureşti, unde începând de joi, de la ora 22.00 şi până sâmbătă, la ora 02.00, sunt posibile ninsori şi vânt...
-
Deputatul PD-L Petru Movilă, prim vicepreşedintele filialei ieşene a acestei formaţiuni politice, s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii sindicatelor afiliate la Uniunea Sindicală Teritorială (UST) Cartel Alfa - filiala Iaşi. Întâlnirea, care s...
-
Constructorii ansamblului Palas estimează că, în prima parte a anului viitor, majoritatea obiectivelor proiectului urbanistic vor fi finalizate. Una dintre cele mai importante realizări de anul trecut a fost consolidarea versantului pe care se află P...
-
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri seară, la B1TV, că încă nu a luat o hotărâre asupra candidaturii sale la Preşedinţia României, el precizând că va exista o decizie în acest sens "în timpul potrivit"."Încă nu m-am hot...
-
Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, a afirmat că până în luna aprilie doreşte să finalizeze un proiect de lege prin care să fie restructurate programa şcolară şi examenele din ciclul preuniversitar, urmând ca ...
-
Josef Fritzl, austriacul care a avut şapte copii cu fiica sa, pe care a ţinut-o sechestrată 24 de ani, a invitat psihologi şi psihiatri să-l examineze cât mai în detaliu posibil, pentru ca investigatorii să înveţe din cazul lui şi să aplice î...
-
Preşedintele României, Traian Băsescu, atrage atenţa asupra faptului că recesiunea economică din vechile state ale Uniunii Europene va afecta în curând şi ţara noastră. Traian Băsescu susţine că statele din vestul Europei, afectate deja de c...
-
Chiar dacă încă „iarba nu a dat în colţ”, chiar dacă iarna este din ce în ce mai terfelită de valori termice pozitive, primăvăratice, se pare că, atât politicienii cât şi partenerii lor social, sindicatele, nu au astâmpăr. S-au trezi...
-
Transparency International (TI) România solicită expunerea publică a criteriilor pe care se bazează analiza activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) atât în ultimele şase luni de conducere interimară, cât şi pe perioada de trei an...
-
Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi noaptea, la finalul întâlnirii coaliţiei, referitor la îngheţarea salariilor, că s-au discutat mai multe scenarii, iar ministrului de finanţe i s-a cerut să prezinte mai multe variante, in...